Termeni de referință
privind achiziționarea platformei digitale
- Informații generale despre contractant:
Grupul de Acțiune Locală ,, Plaiul Codrilor” (GAL) este format din diverși actori locali, reprezentanți ai sectorului public, asociativ și antreprenorial din teritoriul a 13 u.a.t.: s. Dolna, c. Micleușeni, c. Lozova, s. Vorniceni, c. Ciorăști, s. Pîrjolteni, c. Ciutești, c. Seliște, c. Vînători, c. Bălănești, s. Milești, c. Boldurești și c. Brătuleni.
Scopul principal al GAL-ului este dezvoltarea potențialului socio-economic și uman al microregiunii, având la bază principiul abordării „de jos în sus”, adică participarea activă a populației locale la planificarea activităților, la luarea deciziilor și la implementarea strategiilor de dezvoltare locală. Pe parcursul celor aproape 5 ani de activitate, GAL-ul a pilotat conceptul de specializare pe sectorul economic cu cel mai mare potențial pentru dezvoltarea regiunii noastre – turismul, unificând toți actorii relevanți în cadrul aceluiași proces de dezvoltare. Astfel, GAL-ul a susținut mai mulți antreprenori locali, care oferă servicii de cazare, alimentare, degustare de vinuri, artizanat și activități sportive sau recreative.
Urmare a experienței acumulate de toți actorii implicați în proces, dar și a consolidării relațiilor de cooperare dintre aceștia, putem afirma că suntem pregătiți pentru promovarea microregiunii GAL Plaiul Codrilor ca un produs turistic unitar și totodată pentru extinderea gamei de servicii turistice prestate în regiune.
În scopul concentrării eforturilor de promovare și creșterii numărului de turiști în GAL Plaiul Codrilor, ne-am propus elaborarea unor instrumentelor de digitalizare, inclusiv a unei platforme online. Aceasta va servi pentru prezentarea potențialului turistic din regiune și vânzarea serviciilor turistice și a produselor locale pentru s. Dolna, c. Micleușeni, c. Lozova, și s. Vorniceni.
Astfel, GAL-ul ”Plaiul Codrilor” solicită oferte de la persoanele juridice din Republica Moldova privind:
- Oferirea consultațiilor în domeniul de crearea și lansarea unei platforme digitale, reieșind din specificul proiectului investițional;
- crearea, testarea și lansarea unui site modern, echilibrat în materie de aspect, funcționalitate și performanță pentru telefonul mobil;
- elaborarea unui panou de administrare intuitiv, care oferă posibilitatea de a introduce modificări în structura site-ului şi în elementele design-ului acesteia de către gestionarii site-ului;
- integrarea pe platformă a serviciilor, produselor și conținutului narativ și video;
- integrarea pe platformă a vitrinei/catalogului online de produse locale, care pot fi comandate și achiziționate de către utilizatori direct de la producători;
- integrarea pe platformă a sistemelor existente (booking,+ect) de alegere și rezervări online a serviciilor turistice, care oferă posibilitatea de achitare a acestor servicii online sau onsite.
Toate lucrările menționate mai sus urmează a fi executate ca parte a proiectului: ,,Dezvoltarea platformei digitale pentru promovarea destinațiilor turistice și vânzarea serviciilor și bunurilor în Raionul Strășeni,, , axat pe UTA-urile: Dolna, c. Micleușeni, c. Lozova, și s. Vorniceni din microregiunea GAL Plaiul Codrilor, a cărui beneficiar este Asociația Grupul de Acțiune Locală ”Plaiul Codrilor”.
Persoana juridică selectată, numită Prestator, va presta serviciile contractate în cadrul prezentului concurs în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți cu prevederile contractuale discutate și aprobate de comun acord.
- Grupurile Țintă a platformei digitale de promovare a regiunii Plaiul Codrilor vor fi:
- Beneficiari direcți:
- 7 meșteșugari locali;
- 3 vinificatori;
- 3 pensiuni;
- 1 casa rurală/site medieval;
- Centru de informare turistică;
- 10 apicultori;
- 9 furnizori de servicii alimentare;
- 3 muzee;
- 1 biserică din Lemn;
- 1 bașcă;
- 4 turism piscicol;
- 1 rezervație științifică;
- 9 grupuri etno-folk.
III. Termen de livrare și execuție:
Prestatorul va furniza serviciile contractate în termen de până la 10 luni de la data semnării contractului.
- Cerințe minime obligatorii:
Termenii de referință constituie ansamblul cerințelor minime obligatorii tehnice care vor servi drept punct de plecare pentru ofertant în formularea propunerii sale tehnice și financiare.
Toate cerințele specificate în Termenii de referință sunt minime și obligatorii. Nerespectarea acestor cerințe poate atrage după sine descalificarea ofertantului.
4.1. Caietul de sarcini:
Caietul de sarcini cu descrierea detaliată a specificațiilor tehnice a produsului urmează a fi elaborat în strânsă colaborare cu prestatorul de servicii selectat.
4.2. Specificațiile tehnice minime:
4.2.1 Platforma Digitală
În cadrul proiectului va fi elaborată o platformă digitală pentru regiunea care acoperă patru sate: s.Dolna, c. Micleușeni, c. Lozova, s. Vorniceni din microregiunea GAL Plaiul Codrilor și care va corespunde exigențelor moderne de nivelul site-urilor informaționale, care oferă vizitatorilor nu doar o prezentare scurtă a destinației, dar chiar pune la dispoziție informații detaliate, are un caracter dinamic fiind reînnoită în regim curent permanent, este ușor de accesat, rapidă, poate fi gestionată fără cunoștințe speciale de design sau programare.
Pe platforma digitală vor fi incluse în afară de locațiile de interes turistic din microregiunea GAL Plaiul Codrilor ce ține de Raionul Strășeni, alte compartimente și informații precum: prezentarea regiunii, activități și trasee turistice, pensiuni, calendar evenimente, catalog produse locale.
Cerințe esențiale față de realizarea platformei web:
- Pentru fiecare tip de pagină va fi realizat designul de la zero în baza conținutului specific, nu se admite utilizarea template-urilor de design sau programare;
- Designul paginii va integra activ elemente ale identității vizuale elaborate între timp de către GAL;
- Structura în detaliu a paginii web va fi elaborată în procesul dezvoltării proiectului și va fi agreată cu echipa de proiect a GAL-ului;
- Conținutul elaborat în forma lui finală va fi integrat și în pagina web disponibilă public în limba română de către dezvoltator;
- Compania dezvoltatoare va asigura suportul multilingual în funcționarea paginii web, cu posibilitatea adăugării ulterioare a limbilor adiționale;
- Pagina web va conține în mod obligatoriu un câmp de căutare. Această funcționalitate va permite utilizarea unui motor de căutare intern al site-ului, în baza unui cuvânt sau grupuri de cuvinte-cheie;
- Pagina web va opera adaptat pe telefoane mobile și pe computere, conținuturile se vor adapta în dependență de modul de afișare optimă în dependență de echipamentul folosit de utilizator, în versiunile curente ale browserelor (Safari, Chrome, Firefox, Edge – desktop și Chrome android, Safari iOS – în mediul mobil);
- La elaborarea paginii se va ține cont de principii actuale de Usability și User experience astfel ca utilizatorii fără experiență avansată să o poată utiliza cu ușurință;
- Pagina web va fi dezvoltată cu utilizarea limbajelor de programare a bazelor de date open-source fără aplicarea restricțiilor și a licentierilor specializate de către dezvoltator (limbaje de programare server side: php, python, .net; baze de date: mysql, maria db, sqlite, limbaje de programare: HTML5, JS, CSS, SCSS; biblioteci specializate: bootstrap, jquery; CMS-uri open source: CMS-uri open code: se admite; CMS-uri interzise: Drupal, Joomla 3);
- Site-ul va deține capacitatea integrării conectării serviciilor furnizate de platforme terțe: Youtube, Analytics, Webmasters Tools, Search Console, Google maps/Open street map, Servicii de live streaming (Youtube, Facebook, privesc.eu);
- După finalizare, pagina web va fi conectată la contul de Google Analytics și Google Search Console, Facebook Pixel, iar persoana din cadrul GAL-ului, care urmează să administreze pagina web, va fi instruită cum să acceseze aceste instrumente;
- Capacitate de operare în mediul de server: LAMP/LEMP;
- Implementarea mecanismelor de protecție a securității: capacitate de operare în regim de administrare pe bază de sesiuni, sub-sistem de gestiune a utilizatorilor (drepturi, parole, adrese), componente de back-up și restaurare, operarea în regim de conexiune securizată cu certificat SSL, protejarea adițională cu utilizator și parole a directoriilor administrative, protecție împotriva diferitor tipuri de atacuri (Cross-site scripting (XSS) and reflected (RXSS); Information leakage; Content spoofing; Predictable resource location; SQL injection; Insufficient authentication; Insufficient authorization; Abuse of functionality; Directory indexing; HTTP response splitting).
Pagina web va fi dezvoltată în etape, plasarea publică a acesteia va fi admisă doar la finalizarea integrării conținuturilor în toate rubricile.
4.2.2 Panou de administrare
Pagina web va fi dotată cu un sistem de gestionare a conținutului ce va permite administrarea acesteia în baza instruirilor tematice desfășurate de compania dezvoltatoare fără necesitatea implicării designerilor sau programatorilor de profesie.
Cerințe esențiale față de realizarea panoului de administrare:
- Sistemul de gestionare a paginii va deține sistem de gestiune a drepturilor care va restricționa utilizatorii acestuia în dependență de parametri setați pentru a preveni defecțiuni cauzate de utilizatori și a avea separare distinctă a activităților tehnice (utilizatori de tip administrator) față de cele de conținut (utilizator de tip editor sau moderator);
- Sistemul de administrare a paginii web va include mecanisme de update-uri tehnice;
- Panoul de administrare a paginii web va pune la dispoziție angajaților GAL-ului modificarea oricăror tipuri de conținuturi disponibile pentru utilizatori, dar și adăugarea conținuturilor adiționale cu forțe proprii;
- Interfețele sistemului de administrare a paginii web trebuie să fie ”user friendly“ și intuitive.
Compania dezvoltatoare va elabora un ghid, în format scris sau video, privind modalitatea de operare a panoului de administrare (CMS) pentru produsul dezvoltat.
4.2.3 Serviciile și produsele:
Produsul turistic este definit ca un ansamblu de produse (bunuri) materiale si servicii, capabil să satisfacă nevoile de turism ale unei persoane între momentul plecării și momentul sosirii în locul de plecare. Totuși, având în vedere că turismul din microregiunea GAL Plaiul Codrilor este încă la o fază incipientă de dezvoltare, pe platforma digitală vor fi promovate în primul rând serviciile turistice și câteva produse turistice formate din aceste servicii. Deseori, pentru unele servicii turistice vor fi folosite denumirile de “activități turistice” și/sau “experiențe turistice”.
Pe platforma difitală vor fi integrate următoarele servicii și produse turistice:
- 7 meșteșugari locali;
- 3 vinificatori;
- 3 pensiuni;
- 1 casa rurală/site medieval;
- Centru de informare turistică;
- 10 apicultori;
- 9 furnizori de servicii alimentare;
- 3 muzee;
- 1 biserică din Lemn;
- 1 bașcă;
- 4 turism piscicol;
- 1 rezervație științifică;
- 9 grupuri etno-folk.
Pentru fiecare serviciu și produs vor fi create pagini separate, care vor include conținuturi textuale și fotografice, locația de pe hartă și după caz modulele de rezervare și plată online.
4.2.4 Vitrină/ catalog online de produse locale (suveniruri)
Microregiunea GAL Plaiul Codrilor este casa multor meșteșugari și producători locali, care crează o diversitate de obiecte de artizanat și produse autentice, nemaiîntâlnite în alte părți ale Moldovei. Promovarea acestor produse este una din funcțiile platformei digitale, care oferă oportunitatea prestatorilor de servicii din regiune să stabilească o relație cu turiștii înainte și după vizita acestora în GAL Plaiul Codrilor.
Vitrina sau catalogul online de produse locale va oferi posibilitatea de vizualizare și comandă a acestor produse de pe linkul către furnizor . Fiecare item va avea o descriere textuală (denumire, nume producător, informație despre produs, preț, etc.) și fotografică. Odată apăsat, butonul de precomandă ar trebui să ducă utilizatorul către pagina oficială a furnizorului.
Produsele locale care vor fi incluse în vitrina sau catalogul online vor face parte din următoarele categorii:
- Obiecte de artizanat (opinci, tobe, ii, basmale, țolișoare, prosoape, fe’e de masa, bundițe, coșuri din lozie, etc.);
- Produse de vinificație (vinuri);
- Produse alimentare (dulcețuri, pâine, boia, ceaiuri, prune, etc.);
- Produse apicole (miere, polen, tincturi, etc.).
4.2.5 Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO)
În pagina web dezvoltată vor fi implementate optimizări care nu țin de aspectul vizual, conținutul sau modul de administrare a acesteia, dar care se referă la parametri de interacțiune cu motoarele de căutare.
În procesul dezvoltării paginii web și înainte lansării publice a acesteia vor fi implementate lucrări recomandabile de optimizare pentru motoarele de căutare (SEO) și vor fi implementate bune practici de pregătire a platformei pentru indexarea calitativă. Astfel, se va ține cont de cel puțin următoarele măsuri:
- Sistemul de gestionare a conținutului va include instrumente de adăugare și editare a meta datelor (descriere, cuvinte cheie, titluri de pagini, autori, data publicării, etc.);
- Pentru paginile care nu vor deține meta date individuale, sistemul de administrare va seta automat meta date generale universal valabile pentru întreaga pagină web, gestionarea acestora fiind disponibilă din panoul de administrare;
- Sistemul de administrare va asigura capacitatea generării automate și editării adreselor paginilor pe model prietenos pentru utilizatori și motoare de căutare (de ex. http://denumire.gal/compartiment/denumire articol și nu http://denumire.gal/articles/id229.php);
- Imediat după lansarea pe serverul production a platformei dezvoltatorii vor crea conturi dedicate în instrumentele „webmasters tools” ale motoarelor de căutare majore – Google, Bing, Yandex, și vor înregistra platforma conform procedurilor recomandate, datele de acces vor fi oferite gestionarilor acesteia la etapa de livrare;
- În procesul de dezvoltare vor fi utilizate bune practici optimizate pentru motoarele de căutare, precum:
- Programarea pe baza Div-urilor și nu tabelară.
- Utilizarea fișierelor CSS pentru stilizări în loc de stilizări de tip in-line.
- Utilizarea pentru texte a fonturilor în loc de imagini.
- Vor fi urmate recomandările recomandărilor documentate emise de către motoarele de căutare majore (de ex.:
Google – https://developers.google.com/search/docs/beginner/seo-starter-guide,
Bing – https://www.bing.com/webmasters/help/webmaster-guidelines-30fba23a,
Yandex – https://yandex.ru/company/rules/optimization/ )
- Vor fi implementate instrumentele de generare automată a fișierelor sitemap.xml, pregătite special pentru indexarea de către roboții motoarelor de căutare.
- Vor fi derulate testări de încărcare a paginilor web cu instrumentul https://pagespeed.web.dev/ și vor fi efectuate optimizări specifice conform tuturor punctelor identificate cel puțin în ciclu de 3 iterații pentru paginile de același tip pentru obținerea unui scor mai mare de culoare verde (mai mare de 90 puncte), și ca excepții a scorului în zona galbenă (50-89 puncte), fiind exclus scorul de culoare roșu (sub 50 de puncte).
4.3. Structura platformei digitale:
Structura definitivă a zonei publice a site-ului va fi stabilită de comun acord cu echipa GAL-ului în procesul de executare a lucrărilor. Structura prealabilă cuprinde, dar nu se limitează la:
- Header-ul trebuie sa conțină logo, meniu și căutare pe site. Dacă utilizatorul site-ului va face click pe logo de pe oricare pagină de pe site, el va trece pe pagina principală a site-ului.
- Meniul va conține paginile:
- GAL PLAIUL CODRILOR (informație despre regiunea);
- Experiențe/ activități turistice (submeniu: cultură, gastronomie, vin, aventură);
- Cazare (pensiune, case rurale; filtru după locație, preț, capacitate);
- Produse locale (vitrină/ catalog online, modulul de comandă );
- Evenimente (calendar evenimente, descriere detaliată despre fiecare eveniment în parte);
- Pe pagina principală se vor afla elementele:
- Descrierea destinației, curiozități despre microregiunea GAL Plaiul Codrilor, 5 motive să vii în GAL Plaiul Codrilor;
- Curiozități despre meșteșugari, experiențe gastronomice, vinuri locale, activități în natură (sub formă de carusel);
- O selecție de amintiri (suveniruri) pe care turiștii pot să le ia acasă;
- Evenimentele care urmează să se desfășoare în curând;
- Footer-ul trebuie să conțină:
- Meniul detaliat;
- Informația despre GAL;
- link-urile către conturile GAL-ului din rețelele sociale;
- Politică de confidențialitate;
- Termeni și condiții;
- Disclaimer-ul donatorilor;
- Logo-urile donatorilor.
4.4. Aspectul paginilor
La elaborarea aspectului paginilor website-ului, dezvoltatorii se vor conduce de regulile de identitate vizuală a Asociației GAL ”Plaiul Codrilor” și estetica minimalistă, care să permită focusarea pe conținutul informației, fără distragerea de forme și elemente secundare. Prin urmare, titlul, textul și imaginile trebuie să primească toată atenția și să reprezinte elemente de decor în sine, pe lângă funcțiile lor de bază – de informare.
4.5. Cerințe de mentenanțǎ și suport
Serviciile de mentenanță au rolul să asigure funcționarea paginii web în condiții de utilizare normală și presupun cunoașterea aplicației, în ansamblul ei, de către personalul tehnic care oferă aceste servicii, la un nivel suficient pentru a elimina problemele uzuale întâmpinate.
- Condiții de plată
Condițiile de plată se supun condițiilor contractului de grant acordat cu suportul financiar al proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Delegatia UE și Guvernul Germaniei, implementat de GIZ Moldova și se vor reflecta în contractul de antrepriză cu compania IT ce urmează a fi selectată. Grantul va fi debursat în minim 3 tranșe, în baza planului de implementare a proiectului propus și agreat cu beneficiarul. Debursarea se va face direct către compania IT care va implementa soluția de digitalizare propusă de către beneficiar în cadrul proiectului în baza rezultatelor prezentate și aprobate, descriind activitățile efectuate și zilele implicate.
Toate activitățile proiectului sunt scutite de TVA.
Debursarea se va face conform contractului de antrepriză.
Prețurile stabilite trebuie să rămână stabile pe toată perioada contractului. Costurile suportate înainte de data semnării Contractului nu vor fi considerate eligibile.
Condițiile de depunere a ofertei:
-Locația:Sediul GAL, satul Dolna, Raionul Strășeni, str. Pușkin, nr. 27
-Adresa e mail: gal.plaiulcodrilor@gmail.com
-Procedura de depunere: ștampilate prin e-mail sau în format fizic în plicuri sigilate
-Termen limită de depunere ofertelor: 01.12.2023
Anexa 1
Formular Oferta de preț
Numele companiei ofertante: ____________________________________________
Contacte: ____________________________________________________________
e-mail: ______________________________________________________________
Nr. | Livrabil | Specificații | Nr unități | Preț unitar, fără TVA | Valoare totală, fără TVA | Termeni de garanție și executare |
1 | Domeniu | 1 abonament anual | ||||
2 | Serviciu de găzduire a platformei | 1 abonament anual | ||||
3 | Certificat de securitate SSL | 1 achiziție unică | ||||
4 | Integrarea pe platformă a seviciilor, produselor și punctelor turistice și crearea fișierelor PDF pentru tipar | 35 produse și punctelor turistice | ||||
5 | Elaborarea și integrarea pe platformă a tururilor auto-ghidate și crearea fișierelor GPX pentru descărcare | 5 tururi online | ||||
6 | Integrarea pe platformă a unui catalog online de produse locale (suveniruri) | 30 produse locale | ||||
7 | Crearea, testarea și lansarea platformei digitale | 1 platformă digitală | ||||
8 | Elaborarea unui panou de administrare a platformei | 1 panou de administrare | ||||
9 | Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) internă | 1 activitate |
La oferta tehnica se vor presenta:
– Prezentare generală a companiei (profil);
– Descrierea calendarului de implementare;
– Certificatul de inregistrare si extrasul
Pentru informații complete accesați linkul :
https://drive.google.com/drive/folders/1_-oANYEB_o7eYyMQsZYETkcZBXPKi90P?usp=sharing